Director articol
Recent am luat cina cu un vechi prieten care lucrează în comerțul electronic de aproape zece ani.
S-a lăudat în fața mea cu cât de nemiloasă este acum echipa lui, analizând ratele de conversie și valoarea medie a comenzilor în fiecare zi, afișând tablouri de bord cu date la ora 2 dimineața și chiar revizuind scripturile pentru serviciul clienți de opt ori.
În timp ce ascultam, m-am simțit chiar puțin neliniștit.
Nu e că aș crede că nu muncește din greu.
Dimpotrivă, s-a străduit prea mult.
Dar știu un lucru: categoria sa de produse este în scădere timp de cinci trimestre consecutive.
Acesta este un adevăr crud, dar obiectiv.
Acțiunile se vor micșora inevitabil; aceasta este o lege de fier a fizicii.
Orice piață existentă este destinată să se micșoreze.
Nu este vorba despre dacă muncești suficient de mult.
Aceasta este o lege fizică care guvernează ciclul de viață al produsului și nu are absolut nicio legătură cu voința umană.
Produsul pe care îl realizezi are propriul ciclu de viață, inclusiv nașterea, îmbătrânirea, boala și moartea.
Odată ce beneficiile inițiale sunt epuizate, utilizatorii se satură de el și apar alternative, indiferent de câtă optimizare se face, curba va continua să scadă.
Scoaterea apei dintr-o barcă care curge este cea mai blândă capcană.
Am văzut prea multe echipe cum se epuizează din ce în ce mai mult pe măsură ce muncesc mai mult.
De unde vine oboseala?
Și-au dedicat toată energia unui singur lucru: cum să încetinească declinul pe o curbă destinată să se îndrepte spre pantă descendentă.
E ca și cum ai fi pe o barcă care curge, încercând cu disperare să scoți apa.
Acțiunile au fost deosebit de emoționante.
Toată lumea bea apă cu ligheanul, transpirand abundent, și șeful bea și el apă cu ligheanul. Nimeni nu îndrăznea să se oprească, pentru că dacă ar fi făcut-o, apa ar fi dat pe dinafară.
Dar finalul a fost de fapt scris cu mult timp în urmă.
Barca are scurgeri.
Indiferent cât de repede scoți apa, nu poți depăși viteza cu care intră apa.
Într-o zi, viteza de scobire nu a mai putut ține pasul și întreaga navă s-a scufundat.
Acest tip de agitație este o capcană foarte blândă.
Pentru că pare deosebit de pozitiv, rezistent și demn de laudă.
În cele din urmă, folosește diligența tactică pentru a masca resemnarea strategică.
Strategia Apple este să continue să construiască următoarea navă.
Ce este un stil de joc cu adevărat superior?
Primul lucru care mi-a venit în minte a fost un măr.
Uitați-vă la Apple, această companie nu s-a bazat niciodată pe un singur produs care să reziste la nesfârșit pentru a sfida testul timpului.
Când iPod-ul a fost la apogeu, nu a stat pur și simplu acolo fără să facă nimic; dimpotrivă, a continuat să creeze iPhone-ul.
În ziua în care iPhone-ul a distrus iPod-ul, pusese deja bazele ecosistemului iPad și Mac.
Mai târziu, ceasuri, căști, servicii – o nouă curbă după alta, s-au acumulat încontinuu.
Cel vechi este în declin, dar e în regulă, pentru că cel nou a crescut.
Nu scotea frenetic apă dintr-o barcă care avea scurgeri.
Era ca și cum ar fi construit deja următoarea navă în timp ce cea veche era încă în derivă.
Această tactică, ca să spun simplu, este extrem de simplă, dar majoritatea companiilor nu o pot pune în aplicare.
Valoarea fundamentală a unui șef este să facă un pas înapoi și să găsească noi oportunități.
De ce nu se poate face?
Pentru că există un aspect deosebit de inuman în asta.
Care este mai exact valoarea fundamentală a unui șef?
Mulți șefi, în special cei care au ajuns de jos în ierarhie, sunt deosebit de predispuși să facă anumite greșeli.
Când apare o problemă într-o afacere existentă, prima sa reacție este să intervină repede și să preia munca de la angajați.
A revizuit scenariile pentru serviciul clienți, a supravegheat distribuirea materialelor promoționale și chiar a participat personal la transmisiunea în direct.
El simțea că asta se numește a da un exemplu și a fi în prim-plan.
Dar, sincer vorbind, acesta este exact ultimul lucru pe care ar trebui să-l facă un șef.
Mulți șefi văd asta ca pe o sursă de siguranță, ca și cum ar putea să le cadă cerul dacă nu se ocupă personal de afacere.
Dar cu cât te ții mai strâns, cu atât mai puține lucruri noi vor crește.
Când afacerile existente pot genera în continuare flux de numerar, ceea ce ar trebui să facă șeful de fapt nu este să intervină personal pentru a colecta acea apă.
În schimb, au eliberat timp și resurse de la vechea afacere.
De ce să-l scoți?
Găsește și definește următoarea oportunitate incrementală.
Ți se pare confortabilă această mișcare?
Mă simt deloc inconfortabil.
Gândește-te: ești familiarizat cu vechile afaceri, poți înțelege datele, poți conduce echipa și ai lucruri bine definite de făcut în fiecare zi.
Următoarea oportunitate de creștere este vagă, necunoscută și s-ar putea să nu ducă la nimic chiar și după șase luni de efort.
Așadar, natura umană te va împinge înapoi la vechile tale locuri de muncă, să faci lucrurile la care ești bun și pentru care poți primi feedback imediat.
Dar dacă te lași dus de natura umană, compania este sortită pieirii.
Atât Kodak, cât și Nokia s-au împiedicat din cauza adunării de apă.
Apropo de asta, îmi amintesc de două exemple vechi, dar înfiorătoare, la care mă gândesc mereu.
Kodak.
Aparatul foto digital a fost inventat de propriii săi oameni, cei din 1975.
Dar nu a suportat să renunțe la vechea și profitabilă afacere cu filmele, așa că a ținut tehnologia încuiată într-un sertar.
Până când alții vor reuși să facă tehnologia digitală de succes, aceasta se va fi scufundat odată cu echipajul său.
Nokia.
Regele erei telefoanelor cu funcții clasice, cu o cotă de piață uimitor de mare.
Când valul de smartphone-uri a lovit, acesta încă mai strângea apă de pe telefoanele clasice. Până când a încercat să ridice privirea, valul deja i se izbise în față.
Nu e că nu încearcă.
Pur și simplu și-au cheltuit toată energia încercând să încetinească o curbă care era destinată să se scufunde.
Aceasta este oarecum similară cu a doua lege a termodinamicii.
Un sistem închis care nu primește continuu energie nouă va ajunge doar la dezordine și anihilare.
În lumea afacerilor, vechea curbă este ca o navă care are scurgeri; nu se va îmbunătăți de la sine decât dacă construiești în mod activ una nouă.
Împărțirea responsabilităților trebuie să fie clară; cele două sarcini nu trebuie confundate.
Revenind la diviziunea muncii, cerințele sunt de fapt extrem de clare.
Vechea echipă avea o misiune foarte clară: să facă un singur lucru.
Explorează temeinic produsele vechi, rafinează-le și stoarce-le la maximum valoarea rămasă.
Optimizează ceea ce trebuie optimizat, îmbunătățește eficiența acolo unde este posibil și câștigă cât mai mult poți în fiecare zi.
Această parte a valorii este fluxul de numerar garantat, forța vitală care alimentează noile afaceri.
Și cum rămâne cu șeful și personalul de bază?
Trebuie să te forțezi să ieși din zona ta de confort.
Du-te și surprinde acele nevoi mici, nesatisfăcute.
Pătrunde în inerția acelor afaceri vechi, în colțurile complet nevăzute și găsește următorul val de resurse.
Aceste două lucruri nu trebuie confundate.
Dacă vechea echipă este retrasă constant pentru a lucra la lucruri noi, fluxul de numerar al vechii afaceri va deveni tensionat.
Dacă șeful este mereu târât înapoi la vechile afaceri pentru a face bani, nu va apărea niciodată o nouă creștere.
Un sentiment de siguranță vine din faptul că știi de unde va veni următorul val de alimente.
Sincer, sunt din ce în ce mai convins că sentimentul de securitate al unei companii nu este niciodată ceva ce poate fi construit prin simpla pază a acesteia.
Indiferent cât de strâns o păzești, acea mică bucată de pământ se va întări în cele din urmă.
Numai atunci când atenția ta se mută de la „cum să protejăm această mică bucată de pământ” la „unde anume este următorul val de alimente?”, poți simți cu adevărat un sentiment de siguranță.
Altfel?
Toată agitația, orele suplimentare și operațiunile meticuloase de astăzi nu fac decât să plantezi semințele pentru criza de mâine.
Barca încă are scurgeri.
Încă mai scoți apă.
Calmul de la suprafața apei îi poate păcăli pe alții, dar nu poate păcăli timpul.
Așadar, să revenim la prietenul de la început.
Nu m-am putut abține în ziua aceea și i-am spus ceva neplăcut.
L-am rugat: „Nu mai scoate apă, privește în sus și vezi unde e următoarea barcă.”
A făcut o pauză, apoi a râs și a spus: „Ai dreptate, dar chiar nu pot pleca acum.”
Am înțeles că nu a putut scăpa de asta.
Chiar înțeleg.
Dar de unele lucruri trebuie să scapi mai devreme sau mai târziu.
A pompa apa înainte ca barca să se scufunde este complet diferit de a aștepta până când apa îți ajunge la gât.
Ce epocă minunată, prieteni.
Activele existente vor dispărea inevitabil; acumularea este cheia supraviețuirii.
Nu te mișca atât de tare încât să plângi pe o barcă cu scurgeri.
Sper că articolul „Piața existentă se va micșora inevitabil: cu cât muncește mai mult echipa de comerț electronic, cu atât plantează mai multe mine terestre pentru criza de mâine”, distribuit pe blogul lui Chen Weiliang ( https://www.chenweiliang.com/ ), vă va fi de ajutor.
Nu ezitați să distribuiți linkul acestui articol: https://www.chenweiliang.com/cwl-34631.html